Pe 10 septembrie 2026, Institutul Aspen România, în parteneriat cu UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), a organizat la Banca Națională a României masa rotundă „România în fața riscului: De la percepție și vulnerabilitate la reziliență economică și socială”.
Punctul de plecare al discuției a fost reprezentat de rezultatele celei de-a doua ediții a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de UNSAR împreună cu IRES, în continuarea demersului început în cadrul Alianței pentru BunăStare.
Aproximativ 40 de participanți – decidenți publici, lideri din mediul de afaceri, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile – au discutat despre relația dintre bunăstare, percepția asupra riscurilor și capacitatea oamenilor, instituțiilor și societății de a anticipa și gestiona mai bine vulnerabilitățile.
Noua ediție a Barometrului permite, pentru prima dată, urmărirea comparativă a evoluției percepțiilor românilor asupra propriei bunăstări. Datele indică o deteriorare față de 2025 în mai multe dimensiuni, în special în zona siguranței economice și a calității vieții, în timp ce familia și cercul apropiat continuă să reprezinte principalul reper de sprijin atunci când apar dificultăți.
Unul dintre obiectivele Barometrului este ca aceste date să nu rămână doar o fotografie a modului în care românii își percep bunăstarea, ci să ofere un punct de plecare pentru dialog, soluții și politici publice care pot contribui la o societate mai rezilientă.
Cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor și infograficul cu principalele rezultate sunt disponibile aici:
Infografic – principalele rezultate
Mai multe informații despre masa rotundă și temele abordate sunt disponibile pe site-ul Aspen Institute Romania, iar fotografiile de la eveniment sunt disponibile aici.
